decembrie 25, 2009

Muștar, noroc, francezi, roșcate... mixerul ne mai lipsește

Că tot au venit sărbătorile, mi-am adus aminte să mai scriu ceva, o mică poveste comică, cum doriți să îi spuneți.

Vă urez sărbători fericite, să primiți ce v-ați dorit și sper că o să vă placă:


Mi se pare ciudat să încep o poveste cu ”a fost odată ca niciodată”. Adică, din gura mea, sau cel puțin, din pixul meu. Iar cum am zis asta, mi-am făcut deja început de poveste.

Mă rog, hai să revenim la poveste, că altfel nu o mai încep și nu o sfârșesc în vecii vecilor.

Gen, era odată o fetișcană cam de douăzeci, treizeci de ani, cam pe acolo. Eu nu stau să aleg vârste, povestesc. Era roșcovană, că de, mama ei avea aceeași culoare de păr, și cu ochii albaștrii, moșteniți de la tată. De statură, era medie, deși nu prea văd importanța detaliului. Și să nu uităm că o chema Melody. Ciudat, căci Melody e nume des atribuit blondelor, cel puțin după părerea mea.

Toată povestea începe într-o zi de vară, prin supermarket. Nu, ea nu făcea cumpărături, ea era angajată part-time. Acum spăla podeaua de pe raionul de condimente, în zona muștar.

Din notițele șefului de raion, măcar odată pe lună dulapul plin cu borcane cu muștar se trezea să piardă șuruburi, și când îi era lumea mai dragă, cădea peste câte o babă. Nu au avut fatalități până acum, deși angajații stau cu ochii pe raion ca pe drobul de sare, și cam la propriu, deși muștarul nu e sărat.

Au chemat șeful de reparații de ”n” ori și tot de ”n” ori au dat afară și au reangajat șefi de reparații. Nici unul, se pare, nu a reușit să fixeze șuruburile cum trebuie. Dar nici șeful de raion, nici managerul nu s-au prins că trebuie să înlocuiască dulapul.

Până una alta, roșcovana noastră a terminat de dat cu mopul prin raion, și odată cu asta, și tura. Ceea ce nu știe ea, că a mai împușcat încă un iepure din același foc: a fost concediată. După cum doar managerul și departamentul de finanțe știu bine, au început să aibă probleme cu banii. Soluția? Să concedieze angajați lipsiți de experiență, pentru ei, fără de valoare. Biata Melody s-a trezit să fie în această zonă de angajați.

Vestea a primit-o abia când a ieșit de la vestiar, aproape înmânată ca o scrisoare. Prima ei reacție a fost să se înroșească și mai mult, pe cât era ea de roșcată și să vocifereze un ”Gah!” scurt. Și pe atât de scurt a făcut stânga-n-prejur și a plecat.

Tot își căuta de lucru ca să își plătească facultatea și chiria, iar în ultimile luni, economia pieții nu arăta bine, rata șomajului crescând semnificativ. Ea a fost doar o altă victimă a ”planului economic”.

Paradoxal, Melody e singura fără servici stabil din grupul ei de prietene, deși ea are cea mai bună pregătire, plus o facultate deja terminată cu brio.

Ar fi fost și mai paradoxal dacă grupul de prietene era format din mai mult de patru persoane, mai exact, cele patru persoane fiind Merry, Jinx, Anne și Amy.

Pe Merry și pe Anne le cunoscuse cu mult timp în urmă, nici ea nu știe unde. Două pierde vară, mai blonde la minte decât la păr (deși Merry e șatenă). Melody știe foarte bine că își pierde timpul cu ele, dar nu poate sta singură nici moartă... deși atunci o să cam stea singură, două metri sub pământ. Asta dacă nu o îngroapă cu cineva.

Jinx, care o cunoscuse în prima facultate, sau Jinxy, cum îi place lui Melody să îi zică, e, după cum spune numele, o fată cu puțin noroc. Defapt, părinții ei au avut și mai puțin noroc, când, de beți muci ce erau, s-au hotărât să acupleze, uitând de protecție. Desigur, după o noapte întreagă de amor (nici nu se știe cum au rezistat o noapte întreagă) și o jumate de zi să își clătească creierii, și-au dat seama de faptă, și, câteva zile mai târziu că femeia aia era gravidă. Numele lui Jinxy e tot o greșeală, făcută la beție, când, din nou fiind muci, tatăl ei a vrut să îi dea un nume ”șimilar cu al mamei”, spunea el. Pe mamă o chema Jeanette, el alintând-o Jeanna. De unde până unde e similar Jinx cu Jeanna, asta el a știut-o, în aburii de alcool etilic care îi scotea din plămâni când vorbea.

Revenind la biata Jinxy, ea intra mereu în bucluc, nu se știe cum. Odată, trecând cu cele patru prietene pe sub o clădire în construcție, și-a primit în cap o găleată plină de apă, ea fiind singura udată din cele patru. Desigur, cum dulapul supermarketului făcea victime pe bandă, ea trebuia să fie pe listă. Așa că într-o zi, de fericită ce era că urmau să facă un picnic, s-a dus să cumpere muștar. Nefericirea a fost că și muștarul de pe dulap era entuziast și i-a sărit direct în coșul de cumpărături și în brațe, dar cu efectul nedorit de a se face bucăți.

Franțuzoaica Amy era recent venită aici, pentru aceeași facultate la care frecventa acum Melody. Brunetă, cu părul lung, înaltă, deșteaptă și romantică, era ceva în genul visului erotico-matrimonial al tuturor, dacă poți să îi zici așa. Melody își petrecea mult ore cu Amy, în speranța de a învăța ceva de la ea, fiind interesată în special de limba ei nativă, chiar dacă era bâtă la capitolul lingvistică.

Revenind la acum nu prea fericita Melody, ea tocmai a ajuns acasă, cu singurul transport fără plată: luatul drumului la picior.

După cum știa foarte bine, de la stresul acumulat zilele acestea, urma să intre în dezechilibru hormonal, și unul serios. Asta, și faptul că nu mai avusese nici o relație intimă de foarte foarte mult timp. Medicul endocrinolog îi recomandase sex din când în când, mai des în situația ei, pentru a rezolva problema cu hormonii. Dar nu că nu ar fi fost atractivă, ferește-ne! Era mai arătoasă chiar decât cele două ”blonde” la un loc, dar pur și simplu nu și-a găsit un partener. Asta, și pe măsură ce hormonii ei o luau razna, îi era și mai greu.

În concluzie, ea trebuia să se ”menejaze” singură, după cum se plângea lui Amy. Și pentru asta, are nevoie de jucării serioase.

Terminând dușul ei obijnuit de după-amiază, ia poziție în fața oglinzii, pentru ”auto-analiza” obijnuită. Deși era roșcată, avea puțini pistrui, dar avea o piele pală. Melody era un pic complexată de mărimea sânilor ei, pe care nu îi considera destul de mari, deși aveau o formă perfectă și erau de mărime medie. După această ”cântărire”, ea trece în dreptul noptierei și scoate un vibrator cam de 20 de centimetri, cu patru baterii AA.

Desigur, atunci își amintește că, după o noapte în care a încercat să prelungească ”menajul”, a stors bateriile acumulatoare. Neavând alte baterii prin casă, alege să le lase la încărcat și să tragă un pui de somn.

Aproape două ore mai târziu constată că încărcătorul tot nu și-a terminat treaba, acest lucru fiind confirmat de becul roșu, acum aprins, al încărcătorului.

Ca să mai treacă timpul, alege să deschidă PC-ul și să își aranjeze grămada de fișiere dezordonate. Desigur, după aproape o oră și ceva de muncă trebuia să se întâmple ceva care să îi strice calculatorul și ora de muncă, creându-i și mai mult stres, acest lucru fiind un anume ”update requires restart” forțat.

Văzând pe ceas câte ore au trecut, se întoarce la încărcător, care tot nu a reușit să încarce bateriile. Indignată, le scoate din încărcător și încearcă să le folosească pe jumătate încărcate.

Desigur, când să dea drumul la vibrator, acesta nu mai vroia să vibreze. Iar cum ea nu suporta să o facă doar cu degetele sau fără vibrații, deja devenea disperată. Desfăcându-l să vadă ce are, constată că motorul era ars, consecință a nopții trecute, se pare. Ironia a fost că în ziua respectivă, cineva spusese despre ea că e o vulpiță fierbinte, dar se pare că a fost mai fierbinte decât cea a  browser-ul proiectului Mozilla. Atât de fierbinte încât să ardă un motor pe curent direct.

După toate acestea, decide să ia o pauză și un somn prelung, până în ziua următoare, poate găsește atunci o soluție. Care era problema mare și soluția complicată, ea știe, căci totul putea fi atât de simplu. Dar nu a fost.

Somnul și visele pot avea efecte ciudate asupra omului, mai ales că nu pot fi controlate. Așa cum va fi și în acest caz, caz în care primele cuvinte rostite de Melody când s-a trezit au fost ”Vreau o orgie!”, cu degetul arătător ațintit în față, arătând spre oglinda opusă patului.

Nebunia momentan dobândită, care se va manifesta pe parcursul zilei, poate fi și din cauza că a văzut o figură identică cu persoana ei, cu același deget ațintit, din percepția ei, dar de data asta spre ea, strigând că vrea o orgie. Probabil nu a observat conturul oglinzii pe peretele opus, probabil chiar o luase pe câmpi.

Ce e important e că primul lucru care l-a făcut a fost să-și echipeze lenjeria intimă neagră, o pereche de blugi și o bluză cu decolteu cât mai mare.

Acum ceva zile bune, cele două ”blonde” au vrut să-i facă un ”cadou”, căci era ziua lui Melody, ”cadoul” constând dintr-o partidă de sex femelă/femelă..../femelă, adică un ”ménage à trois”, nu că ar fi trăit împreună. Desigur, ”blondele” nu aveau bani să-i angajeze două escorte și nici nu vroiau să rateze distracția (nu am menționat că ele erau bisexuale, dar rar făceau ceva cu femei), așa că ele s-au ”oferit”. Ar fi fost distractiv, dacă nu erau beți muci cu toții, iar curentul electric tocmai le-a fost tăiat, la doișpe noaptea, pentru reparații.

Melody nu era mare fană a partidelor de sex femelă/femelă, dar a simțit lipsa ”cadoului” câteva zile după ce l-a pierdut, inclusiv azi. După cum vedeți, dezechilibrul hormonal e de vină pentru multe, nu că ar fi lumea perversă. Înțelegeți-vă apropiații când sunt în călduri și vă consideră numai buni de reproducere!

Revenind la ce face Melody acum, ea e pe drum spre Amy, având de gând să îi întoarcă un favor de mai demult cu vârf și îndesat, dacă se poate spune așa. Desigur, nu are de gând să se ofere să îi spele prin casă sau să îi gătească timp de o săptămână. Ea avea un singur scop acuma și acesta e cam bine conturat.

Ajunge la ușa lui Amy, unde sună. Desigur, Amy știa deja cine e la ușă și spune, cu accentul ei franțuzesc, ”Intră!”. Cum închide ușa, Melody se uită după ea și prima chestie care o face e să îi sară de gât, cu pieptul descheiat, că decolteul nu era destul, și să strige ”Baise-moi! Tout de suite!” (”Tout de suite” înseamnă ”îndată”/”acum” în franceză, cealaltă expresie fiind un... eufemism), singurele lucruri învățate de ea în franceză.

Desigur, acesta nu e un film porno sau cine știe ce film de romanță în care încep să se sărute fierbinte și să se pipăie de îndată ce îi sare la gât. Mai ales când Melody îi strigase lui Amy ”Baise-moi!”, cu pieptul dezgolit, după ce i-a sărit la gât, și mai ales când biata de Amy tocmai ce se trezise de vreo oră și își făcea o cafea.

După aproape zece secunde, pentru Melody aproape două minute, iar pentru Amy cu atât mai mult, Amy începuse să roșească, neștiind ce să spună. Astalaltă era aproape în genunchi de gâtul ei, cu pieptul dezgolit și se uita în ochii ei.

Nenorocul a fost că Amy nu era cea mai puternică, din punct de vedere psihic, așa că leșinase, căzând pe spate. Cu Melody căzând peste ea și aducând-o într-un nivel și mai mare de inconștiență.

Desigur, acum Melody putea să profite de ea, dar chiar nu era fană a sexului cu persoane inconștiente, mai ales când ea vrea plăcerea din partidă. Mortăciunea, dacă poți să îi spui așa, din fața ei începea să viseze sâni zburători și zburda fericită pe câmpii cu ei. Dar Melody nu știa de asta și se întreba, uitându-se la cureaua ei ornată cu pietre semi-prețioase, primită de la o rudă obscură din Franța.

Și cum nenorocul era în aer mai predominant decât iubirea, sau instinctul reproductiv, cu siguranță că Jinxy era prin preajmă. Ce nenoroc, că Jinx urma să treacă pe la Amy pentru o cafea, cafea care era acum în facere la cafetieră, lângă persoana inconștientă, sau mai mult moartă de la ”coșul cu fructe” primit în față, aparținând persoanei care a căzut pe ea. Sânii, totuși, nu sunt air-bag-uri, mai ales când peste ei mai vin câteva zeci de kile.

Intrând pe ușă, Jinx are parte de o panoramă comică sau stupidă, oricum ar fi: Melody, roșă de furie, cu pieptul dezgolit, aplecată deasupra ”cadavrului”, îl târa înspre un scaun; Amy, cu ochii închiși și cu un zâmbet prostesc pe față, cu capul în sus, între sânii lui Melody, era târâtă ca o păpușă de cârpe.

Acum, ce poți face altceva în fața unei astfel de scene, decât să râzi într-un mod isteric? Jinxy se prăpădea de râs. Desigur, râsul isteric în excess doare. Doare la fel de mult cum o durea pieptul pe Jinx. Între timp, Melody, ținând de ”cadavru”, se uita bulversată la arătarea care râdea într-una.

Reușind într-un sfârșit să o pună pe Amy într-un scaun, Jinx așezându-se pe scaunul opus, Melody o întreabă ce căuta la Amy acasă.

Desigur, până să înceapă a răspunde, ”cadavrul” se auto-reanimează ca prin magie, Amy venindu-și astfel într-o stare de semi-conștiență, și, dintr-un reflex ciudat de-al ei, propulsează pumnul drept cu putere în față; mai exact în fața lui Jinxy, trimițând-o cu putere de pe scaun în partea opusă a camerei (am uitat să menționez că Amy frecventa sala de forță).

Jinx, cum era obijnuită cu evenimente neașteptate, era încă conștientă și în agonie. Dar a reușit să revină pe scaun.

Acum cele trei se uitau unele la altele ca niște păsări pe acoperiș, mai exact ca cele pe care Jinx decisese să le atace cu praștia când era mai mică, praștie ce a avut o hotărâre mai mare ca a ei, drept care s-a sacrificat, rupându-și o coardă, care coardă a avut traiectoria nasului ei.

Amy, cum îi plăcea ei să destindă atmosfera, cu un zâmbet la fel de prostesc ca atunci când o imita pe ”frumoasa adormită”, spune ”Am cremvuști! Cine dorește hot-dogi?”.

Dacă ochiul drept și nasul nu o dureau pe Jinxy, s-ar fi prăpădit din nou de răs, dar în schimb a stat să precizeze că nu e muștar, căci data trecută nu reușise să cumpere, ea ajungând la spital, în loc de casă.

Pentru că supermarketul era vis-a-vis de ele și ca Melody să își clătească gândurile, a hotărât să se duce ea să cumpere.

Zis și făcut, a ajuns în sfârșit la raionul de condimente, după o mică reaprovizionare de la raionul de băuturi alcoolice, în caz de orice.

Și cum muștarul se comporta din nou haios, a hotărât să își continue seria de victime prin ”îmbrățișare”, toate sub privirile atente ale șefului de raion care nota minuțios evenimentele.

De aici totul intră în ceață pentru Melody, care acum poate zice că îi se potrivește numele, căci e blondă din cap până în picioare. Asta, și raftul a cedat cu totul, făcând-o contur de podea. Plus, raftul, de data asta bine bolțuit, a luat cu el raftul din spate, paradoxal, al raionului de mixere.

6 comentarii:

  1. Misto povestire, chiar funny, si chiar geniala. Unique, even tough it is a little strange.

    RăspundețiȘtergere
  2. zici ca e in filmele cu prosti, da pare reala:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Am scris-o diferit față deobicei. După ce citisem cartea lui Mihai Găinușă, Povestiri Mortale, îmi amintisem de un anume stil comic de povestire. L-am adaptat la propriul sistem.

    RăspundețiȘtergere
  4. Misto povestea (chiar mi-a placut faza cand ii da un pumn lu' Jinx) si originala. Prostia umana e o sursa inepuizabila de inspiratie.

    P.S.: Gainusa o scris o carte?:|

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai multe, ca să fiu exact. Eu am doar Povestiri Mortale.

    RăspundețiȘtergere
  6. Interesant. Stilul. Povestea e destul de ayurita, desi in anumite momente, da, este funny.

    RăspundețiȘtergere